Câmpeni
Un bărbat din Câmpeni a băut și și-a bătut soția, în noaptea de Ajun. Ce măsuri au luat polițiștii
După ce a băut bine în ajun de Crăciun, un bărbat din Câmpeni și-a agresat soția. Femeia a sesizat oamenii legii, iar după ce aceștia au intervenit, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru violență în familie, dar și cu un ordin de protecție.
Mai exact, în următoarele cinci zile nu va mai avea voie să se apropie de femeie sau de domiciliul acesteia.
Cazul a fost făcut public de reprezentații poliției, în buletinul de presă din data de 26 decembrie 2022.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25 decembrie 2022, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați de către o femeie din Câmpeni cu privire la faptul că a fost agresată de soț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în noaptea de 24/25 decembrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, și-ar fi agresat soția.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News