EVENIMENT
Peste 2500 de euro au fost strânși la târgul caritabil de jucării din Alba Iulia, pentru operația micuțului Alexandru
Asociația ”Fapte bune din Alba” a anunțat că târgul de jucării organizat sâmbătă, 9 noiembrie în Cetatea Alba Carolina a fost un succes. Peste 2500 de euro au fost strânși în urma vânzării de jucării sau a donațiilor făcute.
Cu mic, cu mare fiecare, a cumpărat câte o jucărie, saua donat atât cât a putut pentru ca Alexandru să fie operat. Este vorba despre Alexandru, micuțul din Alba Iulia care are nevoie de 50.000 de euro pentru o operație în Germania.
Comunitatea din Alba Iulia s-a mobilizat. Târgul a fost organizat de asociația ”Fapte bune din Alba”.
”Jucăriile vândute au strâns 12925 lei și 75 de euro pentru inimioara lui Alexandru, adică un total de 2673 euro la cursul valutar de azi”, au comunicat reprezentanții asociației.
Reamintim că un micuțul Alexandru va trebui să suporte o operație pe cord deschis în Germania, care costă 50.000 de euro, bani pe care părinții săi nu îi au. El suferă de o malformație numită Tetralogia Fallot.
Alba24 a verificat, ca de fiecare dată, veridicitatea cazului.
Orice ajutor, cât de mic, este bine-venit și îi poate oferi copilului o șansă să crească mare și să se bucure de viață.
Părinții săi au făcut un apel pe Facebook, pentru că nu dispun de o asemenea sumă de bani.
Apelul părinților micului Alexandru: ”Ajutăm inimioara lui Alexandru!
Bună! Eu sunt Alexandru și am 2 luni și jumătate. Inimioara mea este bolnavă, doctorii au spus că are o malformație numită Tetralogia Fallot și că atunci când o să împlinesc 6 luni trebuie să fac o operație pe cord deschis.
Părinții m-au dus la consult și la Târgu Mureș și la București, iar recomandarea este să ajung la o clinică din Germania, unde costurile sunt de 50.000 de euro.
Mami și tati nu au posibilitatea să adune atâția bani.
Dacă mă puteți ajuta să strâng banii și să îmi repar inimioara, tare v-aș mulțumi!”
Conturile în care puteți dona pentru Alexandru sunt:
EDUARD-FLORIN VARLAN
IBAN: LT72 3250 0953 7653 9261
BIC/SWIFT code: REVOLT21
Revtag: @eduardppn6
Salt Bank
RO43ROIN4021ETH6ER0GQ762
BIC/SWIFT: ROINROBU
Nume titular: PREDA ALEXANDRA
BRD
Cont: RO52 BRDE 330S V897 8923 3300
Moneda RON
Salt Bank
Titular: PREDA ALEXANDRA
IBAN: RO55ROIN4021KPAAR46BXXRT
Moneda cont: EUR
Denumire banca: Salt Bank S.A.
Codul BIC / Swift: ROINROBU
Revolut:
RO76BREL0005516087810100
Revtag: @alexanpwq9
BT Pay
PREDA Alexandra 0754750368
RO46BTRLRONCRT0CV2149801
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.