Actualitate
A acroşat un autoturism, în timp ce îl depăşea şi a fugit de la faţa locului. Un tânăr din Blaj s-a ales cu dosar penal
În urma unui accident care s-a produs luni seara pe DN14B, pe raza comunei Mihalţ, un tânăr din Blaj s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată, luni, la ora 19.00, cu privire la faptul că pe acest drum naţional a avut loc un accident rutier. Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că N.O.M., de 23 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Teiuş – Blaj, s-a angajat în depăşirea unui autoturism condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Aiud. Pentru că nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de autoturismul depășit, N.O.M l-a acroşat cu oglinda laterală.
Conducătorul celui de-al doilea autoturism a ieşit de pe carosabil şi după un scurt derapaj pe acostament s-a oprit pe sensul opus de mers.
N.O.M., conducătorul auto care a provocat accidentul, şi-a continuat drumul, fiind identificat ulterior de către poliţişti, la domiciliul său din municipiul Blaj.
În urma accidentului, o tânără în vârstă de 23 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit un traumatism de piramidă nazală şi unul de hemitorace şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate, pe numele lui N.O.M. fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News