Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

A ajuns cu maşina în parapet. Şofer de 47 de ani din Alba Iulia, cu dosar penal după ce a refuzat testarea pentru alcool

Publicat

etilotest, test alcool, politia

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Alba Iulia este cercetat de Poliţie după ce a produs un accident rutier şi a refuzat testarea pentru alcool. A intrat cu maşina în parapetele metalic de pe marginea străzii.

Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 6.30, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe strada Mircea Eliade din municipiu, unde un autoturism a lovit parapetul metalic de pe marginea căii de rulare. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale.

Cu această ocazie, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul autoturismului, un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, care emana miros de alcool şi căruia i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest sau conducerii la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a refuzat, motiv pentru care, pe numele său, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea de mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax