Un tânăr din Cugir s-a ales cu dosar penal după ce a provocat accident rutier, în timp ce conducea sub influența alcoolului și apoi a încercat să scape. A fost prins de polițiști pe o stradă din oraș.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, vineri, în jurul orei 23.00, polițiștii din Cugir au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier care s-a produs pe strada Victoriei din oraș, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Șoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturism și a părăsit locul accidentului, încercând să scape de răspundere.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, acesta a fost găsit, la scurt timp, pe strada Doinei din oraș.

Publicitate

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, din Cugir, emana miros de alcool, iar polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.