Un tânăr din comuna Jidvei este cercetat penal după ce polițiștii l-au prins la volan fără permis și sub influența alcoolului. Avea alcoolemie de 0,78.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Veseuș, fiind sub influența băuturilor alcoolice și având dreptul de a conduce suspendat.

Publicitate

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu dreptul de a conduce  suspendat.

Publicitate