Connect with us
Publicitate

Actualitate

A crescut numărul maşinilor „verzi” cumpărate de români. Peste 400 de autovehicule electrice şi hibride, achiziţionate în primele 10 luni

Publicat

masini ecologice În primele 10 luni ale anului, vânzările de autovehicule electrice și hibride noi în România au crescut cu 125,8% faţă de perioada similară din 2014. Au fost achiziţionate 411 de unități potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Numărul mașinilor ecologice, raportate în intervalul ianuarie — octombrie 2015, reprezintă echivalentul a 0,5% din totalul autovehiculelor noi comercializate în aceeași perioadă.

La nivelul lunii octombrie, au fost înregistrate vânzări de mașini electrice în număr de 79 de unități (0,8% din totalul vânzărilor), în creștere cu 31,6% față de luna anterioară, când s-au vândut 60 de mașini electrice și hibride.

Potrivit APIA, din totalul celor 411 de unități vândute în primele zece luni din acest an, 25 au fost 100% electrice, creșterea față de intervalul ianuarie — octombrie 2014 fiind de 125,8%, când se consemnaseră 182 de mașini „verzi” comercializate, din care 6 complet electrice.

Pe de altă parte, în funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel au continuat să domine piața, cu o pondere care, la 10 luni, a ajuns la 53,3% din totalul comercializat (42.503 unități), în timp ce autovehiculele pe benzină au însumat 46,2% din piață, respectiv 36.825 unități.

În 2015, Programul ‘Rabla’ a fost configurat cu eco-bonusuri diferențiate, care se adaugă primei de casare în valoare de 6.500 lei, și cu posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri pentru achiziția unui autovehicul.

Astfel, se poate acorda un eco-bonus în valoare de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, un eco-bonus în valoare de 1.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale), precum și un eco-bonus în valoare de 2.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest an de către autorități fiind de 162,5 milioane de lei.

Cele mai noi informații furnizate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) arată că persoanele fizice și juridice au rezervat, până în data de 8 octombrie, un număr de 19.500 de tichete în cadrul programului ‘Rabla’.

Autoritățile au alocat, în acest an, 20.000 de tichete valorice pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea într-una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate