Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

A doua zi de Crăciun: Ortodocșii o sărbătoresc pe Fecioara Maria. Romano – catolicii pe Sfântul Ștefan

Publicat

În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe „cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare decât serafimii”.

Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) a credincioșilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el.

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL ȘTEFAN: URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite prin SMS persoanelor dragi

De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care l-a născut cu trup pe Cel care a adus mântuirea lumii. Romano- catolicii îl sărbătoresc, în a doua zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, primul martir ucis pentru că mărturisise credința lui Isus.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. De asemenea, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria, care datează încă din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli.

Vezi MESAJE DE ANUL NOU 2021 * URĂRI de ANUL NOU 2021 * SMS cu FELICITĂRI pentru 2021 * MESAJE frumoase de REVELION  2021

Astăzi, adunarea cea cerească se unește cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințenia Sa. Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în fața lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L și născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în fața Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana. A fost unul dintre marii întemeietori de așezăminte monahale și duhovnici ai Țării Românești din secolul al XIV-lea.

Se dau Mesaje, felicitări și urări de Crăciun la prieteni și la rudele care nu sunt aproape

S-a născut în satul Prilep din Serbia în anul 1320, fiind înrudit cu despotul sârb Lazăr și cu domnul român Nicolae Alexandru Basarab. Deprins încă din copilărie cu citirea Scripturilor, și-a părăsit familia la o vârstă mică și a plecat la Muntele Athos, unde a devenit monah. S-a stabilit apoi la Mănăstirea Hilandar, al cărei egumen a devenit mai târziu.

Datorită virtuților sale alese, a fost trimis de cneazul Lazăr al Serbiei să stingă conflictul izbucnit între Patriarhia de Constantinopol și Biserica Sârbă, misiune încununată de succes. Părăsind Athosul, după ce a petrecut o vreme aproape de Vidin (Bulgaria), a venit în Țara Românească, în 1364, și s-a stabilit pe valea râului Vodița. Acolo a construit o mănăstire, cu ajutorul domnilor Vladislav I și Radu.

În 1388 a ctitorit Mănăstirea Tismana, pe valea pârâului cu același nume. La bătrânețe, lăsând conducerea mănăstirii unui ucenic, Sfântul Nicodim s-a retras într-o peșteră, unde a trăit în post aspru, privegheri neîncetate și rugăciune. Către sfârșitul secolului al XIV-lea, împreună cu alți ucenici a întemeiat Mănăstirea Vișina de pe Valea Jiului, iar în 1400 Mănăstirea Prislop.

Viața sa aspră și rugăciunea neîncetată l-au făcut purtător de har și făcător de minuni, ajungând vestit în popor pentru vindecările miraculoase de care aveau parte cei ce îi cereau ajutorul (cronicile relatează cum a vindecat-o pe fiica regelui Sigismund al Ungariei).

Sfântul Cuvios Nicodim a trecut la cele veșnice în 1406, iar trupul său, fiind descoperit neputrezit, a fost așezat într-o raclă din biserica Mănăstirii Tismana. Datorită unor împrejurări necunoscute, moaștele sale au fost ascunse de un egumen al mănăstirii, nefiind găsit decât un deget al Sfântului Nicodim și crucea de plumb pe care acesta a purtat-o în timpul vieții.

Sfântul Nicodim a fost un mare organizator al vieții monahale de la noi după rânduielile de la Athos. Rânduielile lăsate de el la cele două mari ctitorii ale sale din Țara Românească au slujit drept pildă pentru numeroasele mănăstiri pe care le-au ridicat mai târziu domnii Țării Românești și ai Moldovei, ucenicii săi perpetuând tradiția isihastă adusă de Nicodim de la Athos, fapt ce a dus la apariția unui puternic curent de înnoire duhovnicească în acele vremuri.

Citește și MESAJE CREȘTINE de ANUL NOU 2021. Felicitări și urări cu texte frumoase pentru cei dragi



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

EVENIMENT

Un minor din Alba Iulia, bătut de un tânăr: Unde s-a petrecut incidentul. De câte zile de îngrijiri medicale are nevoie copilul

Publicat

Un minor de 17 ani a fost bătut, de un tânăr de 20 de ani, într-un parc din Alba Iulia. Mai exact, incidentul s-a petrecut, în data de 27 iunie, într-un parc din apropierea Liceului Sportiv din oraș. 

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru lovire sau alte violențe.

Potrivit IPJ Alba, la data de 05 iulie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat pentru lovire sau alte violențe.

În seara zilei de 27 iulie 2022, în jurul orei 19,00, în timp ce se afla în apropierea unui parc din Alba Iulia, tânărul ar fi agresat un minor de 17 ani, provocându-i leziuni corporale care necesită, pentru vindecare, 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

În cursul zilei de azi, 6 iulie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Accident pe DN67 C Transalpina. Un bărbat din Polonia s-a răsturnat cu motocicleta în afara șoselei

Publicat

a

Un cetățean polonez a fost rănit într-un accident rutier petrecut pe DN 67 C Transalpina, între Obârșia Lotrului și Șugag. S-a răsturnat cu o motocicletă în afara șoselei.

Potrivit IPJ Alba, marți, 5 iulie, în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din Sebeș au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier, produs pe DN 67 C, între Obârșia Lotrului și Șugag, la kilometrul 69 + 900 de metri.

Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 57 de ani, din Polonia, în timp ce conducea o motocicletă, a pierdut controlul asupra acesteia și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

foto: arhivă

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Explozie de cazuri COVID în Alba: Numărul infectărilor a crescut de șase ori în 24 de ore. Ce spune directorul DSP Alba

Publicat

Numărul infectărilor a crescut în județ miercuri, 6 iulie: 26 de cazuri COVID au fost descoperite după testările de marți, din județul Alba.

Majoritatea cazurilor noi se înregistrează în municipiul Alba Iulia, potrivit testărilor realizate de DSP Alba. În doar 24 de ore, numărul cazurilor a crescut de șase ori, față de ziua precedentă. Mai exact, dacă marți au fost declarate 4 cazuri, miercuri au fost comunicate de către DSP, 26 de noi cazuri. 

Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a declarat pentru alba24.ro, că numărul crescut de cazuri înregistrat în ultimele 24 de ore nu este un motiv de îngrijorare. Acesta a precizat că nu se pune problema de măsuri restrictive, dar că cetățenii pot fi prudenți în următoarea perioadă.

Sinea a mai declarat că toate unitățile medicale din județ sunt pregătite pentru a face față unui nou val de infectări.

Mai mult de atât, acesta a precizat că la spital trebuie să ajungă doar cazurile grave, iar cele ușoare pot fi tratate la domiciliu. Un număr mai crescut de cazuri a fost observat în toată Europa, situația fiind în strânsă legătură cu perioada vacanței și a concediilor.

În județul Alba, o parte dintre cei testați pozitiv, în ultimele zile au precizat că s-au întors din concendii, din țări europene, unde deja se înregistrau mai multe cazuri de COVID-19.

”Din fericire este vorba despre o formă ușoară, o subvariantă Omnicrom”, a mai precizat Alexandru Sinea.

În total, în județ sunt 81 de cazuri active.

Cazuri Covid în Alba (24 cazuri noi, 2 cazuri reinfectare)

Cazuri noi: Zona rurală

Ciugud – 2 cazuri

Cut – 1 caz

Cazuri noi: Zona urbană

Aiud- 2 cazuri

Alba Iulia – 15 cazuri

Blaj – 1 caz

Sebeș – 3 cazuri

Reinfectare

Mihalț- 1 caz- zona rurală

Alba Iulia – 1 caz- zona urbană

De la începutul pandemiei, în Alba au fost 54.061 cazuri confirmate, 52.690 persoane vindecate, 1.290 decese.

În același interval au fost procesate 474.336 teste, din care 359.441 PCR și 114.895 rapide.

În ultimele 24 de ore, în județ, au fost făcute 224 testări: 53 PCR (27 la DSP și 26 la spitalul județean) și 117 teste rapide.

Incidența cazurilor COVID la 14 zile în județul Alba este de 0,22 (anterior 0.21).

Rata incidenței cazurilor noi COVID-19 la 14 zile

Localitate Rata incidenței Cazuri
MUNICIPIUL ALBA IULIA 0.65 50
BISTRA 0.45 2
ORAŞ OCNA MUREŞ 0.44 6
METEŞ 0.37 1
VINŢU DE JOS 0.36 2
MUNICIPIUL SEBEŞ 0.24 8
ŞONA 0.23 1
MUNICIPIUL BLAJ 0.19 4
IGHIU 0.14 1
ORAŞ CÂMPENI 0.14 1
ORAŞ TEIUŞ 0.14 1
MUNICIPIUL AIUD 0.08 2
ORAŞ CUGIR 0.08 2
ALBAC 0 0
ALMAŞU MARE 0 0
ARIEŞENI 0 0
AVRAM IANCU 0 0
BERGHIN 0 0
BLANDIANA 0 0
BUCERDEA GRÂNOASĂ 0 0
BUCIUM 0 0
CÂLNIC 0 0

sursa foto: arhivă

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Atenționare COD GALBEN de inundații pe râuri din ALBA și în alte zone din țară, până joi după-amiaza

Publicat

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA) a actualizat atenționările de inundații valabile pentru județul Alba și alte zone din țară. Este Cod Galben până joi la ora 16.00.

COD GALBEN: până joi, 7 iulie, ora 16.00

pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj)
  • Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Alba, Sibiu şi Braşov)
  • Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş)
  • Mureş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Mureş şi Bistriţa Năsăud)

  • Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş)
  • Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud)
  • Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj)
  • Olt – bazin amonte S.H. Micfalău, Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş)
  • Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman)
  • Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov)
  • Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov)
  • Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Buzău)
  • Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova)
  • Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava)
  • Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ)
  • Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău)
  • Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna şi Vrancea)
  • Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea)
  • Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea)
  • Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea)
  • Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Siret – amonte confluenţă cu râul Putna (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea)
  • Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax