Connect with us
Advertisement

Actualitate

A fost aprobată Legea dării în plată. Programul Prima Casă a fost eliminat și s-a ridicat plafonul creditelor ipotecare la 250.000 de euro

deputati

Publicat

Camera DeputatilorPlenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, modificările la proiectul Legii dării în plată, în urma cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi „pentru”, unul împotrivă și o abținere. Actul normativ va fi trimis pentru promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

Cele mai importante modificări vizează eliminarea din proiectul de lege privind darea în plată a programului „Prima Casă” și ridicarea plafonului celor cu credite de nevoi personale cu ipotecă la 250.000 de euro.
O altă modificare prevede că legea se aplică și în cazul persoanelor care au fost executate silit.

Potrivit proiectului adoptat miercuri, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnați printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.

Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor.

Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz.

„Chinurile facerii au fost destul de lungi pentru acest proiect legislativ, dar bine că până la urmă lucrurile s-au finalizat cu bine. Printre cele câteva principii care au făcut ca de la bun început PSD să se poziționeze de partea acestei legi amintesc faptul că prin ea nu va avea de suferit programul guvernamental ‘Prima casă’. A apărut acea necesitate de a reduce acel plafon, nu sunt foarte tare de acord cu afirmația că plafonul este discriminatoriu. Un plafon de 250.000 de euro reprezintă cam majoritatea cazurilor care ar putea să subscrie unei caracteristici sociale. Un alt principiu este că acest proiect se aplică numai acelor imobile care au caracter de locuință și pentru o singură locuință”, a spus, la dezbateri, deputatul PSD Marian Neacșu.

La rândul său, liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, a menționat că PNL va vota acest proiect, pentru că este una dintre „cele mai așteptate legi de societatea românească”.

„Am plecat de la ceea ce societatea românească aștepta de la parlamentari și poate că ar trebui să subliniem faptul că facem o lege cerută de cetățeni. Cred că Parlamentul a găsit o formulă care creează echilibru între cetățean, în calitatea lui de împrumutat, și sistemul bancar, în calitatea lui de finanțator al multor activități din societatea românească. Este un lucru important, cetățeanul iese în față, este respectat, este tratat cu demnitate. Împărțirea riscului între cei doi parteneri este, cred, în premieră în România”, a spus Nicolăescu.
Și reprezentantul grupului minorităților Dragoș Zisopol a anunțat că grupul său va vota pentru acest proiect, „pentru că aduce în centrul atenției o dată în plus o problemă fundamentală — coeziunea socială”.

Liderul grupului UDMR, Mate Andras, a arătat că parlamentarii Uniunii susțin acest proiect, dar că acesta rezolvă doar o parte a acestor „situații nefericite”.

„UDMR a mai depus și un alt proiect de lege care se referă la acele credite care nu au drept ipotecă un imobil și sunt luate în franci elvețieni. Să ne gândim să accelerăm și acea lege pentru că rezolvăm o altă situație”, a menționat el.

Deputatul ALDE Cornelia Negruț a spus că și parlamentarii acestui grup vor vota proiectul de lege.

„Este o lege bună care ia în calcul poziția BNR, poziția deponenților și poziția specialiștilor în finanțe. Vorbim despre o lege bună pentru toți românii”, a susținut Negruț.

Programul Prima Casă a fost scos din lege, iar plafonul creditului până la care se va aplica actul normativ a fost stabilit la 250.000 de euro. De această lege vor beneficia şi cei care sunt deja în executare silită, precum şi persoanele care au credite de nevoi personale cu ipotecă.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement