Connect with us
Publicitate

Actualitate

A fost lansat Transilvania Train 2018. Alba Iulia şi Sebeş, incluse şi în traseul de anul viitor

Publicat

Se pregăteşte al doilea tur cu Transilvania Train. Spre deosebire de acelaşi eveniment turistic organizat în 2017, anul viitor călătoria va fi de cinci zile, nu de patru, în care sunt incluse 15 workshop-uri şi vor fi parcurşi 600 km, cu trenul.

Sunt aşteptati 200 de participanţi, dublu faţă de prima ediţie a programului. Transilvania Train 2018, ce va avea loc în perioada 22-26 august, a fost lansat la sfârşitul lunii noiembrie, la Salonul regal al Gării de Nord.

“Un eveniment turistic, o călătorie cu trenul, dar nu numai. Un lanţ de experiențe unice: de la ţiglărit la degustări de vinuri şi la povești nemaiuzite despre oamenii din Transilvania. Patru oraşe medievale în care poposim în cele mai bune hoteluri: Brașov, Sighişoara, Alba Iulia şi Sibiu, unde vom fi întâmpinaţi cum se cuvine unor oaspeți de seamă, cu surle şi tobe, cu multă zarvă. Manifestări muzicale special organizate pentru noi: concert de orgă, fanfară şi concert de musică clasică. Experienţe culinare adunate din reţetele de odinioară ale minorităților ce au influenţat ținutul transilvănean”, este prezentarea evenimentului.

Călătoria de 5 zile include şi degustări de preparate din gastronomia tradițională săsească, spectacole și concerte în locații speciale, cum ar fi bisericile fortificate sau centrul orașelor medievale.

Pachetul turistic Transilvania Train 2018 este oferit cu teme speciale, în fiecare dintre cele cinci zile: ziua 1 – meet & greet day; ziua 2 – povestea bisericilor fortificate din Transilvania; ziua 3 – povestea castelor și meșteșugurilor tradiționale; ziua 4 – bucătăria tradițională transilvăneană; ziua 5 – evenimente culturale în Sibiu.

Preţurile variază de la 780 de euro la 2.260 de euro, în funcţie de pachetul ales şi numărul de persoane.

Program

Ziua 1: 22 august 2018

– întâlnire la ora 18.00 în Brașov, pentru o recepție/cocktail de Bun venit în Transilvania; cazare Brașov hotel 4 stele

Ziua 2: 23 august 2018 – Zona Haferland

– dimineața din Gara Braşov, în sunetul fanfarei, îmbarcarea în primul tren turistic din România – Transilvania Train; descoperirea primelor poveşti ale Transilvaniei, de la defileul si vulcanul de la Racoș până la așezarea secuilor, în compania unor vinuri premium românești și brânzeturi descoperind

– la amiază, debarcare în gara din Mureni; intrare în Țara ovăzului, Haferland; pe parcursul zilei se descoperă poveștile bisericilor fortificate din Saschiz, Viscri și Criț;

masă de prânz în Haferland; apoi continuă explorarea Haferlandului,  cu poveştile localnicilor;

– părăsire Haferland, spre Shighișoara: la Sighișoara, tur al Cetății și cină; cazare la hotel 4 stele

Ziua 3: 24 august 2018 – meșteșuguri tradiționale

– ora 9.00, după micul dejun, către gara din Sighișoara; Transilvania Train pleacă spre o nouă destinație din Siebenburgen: Mediașul și împrejurimile

– debarcare în gara Mediaș; în grupuri mici, către zonele unde vor fi primele experiențe culturale ale zonei – ateliere: pe parcursul întregii zile, tradițiile culturii transilvănene: de la țiglărie până la țesătorie

– masa de prânz: preparate din inima Transilvaniei.

– continuare ateliere, alături de localnici, calfe sau artiști populari

– spre finalul după-amiezii: îmbarcare în tren la Mediaș și plecare spre Alba Iulia

– ora 19.00, Alba Iulia: Garda Cetății așteaptă la gară, iar în Cetate se vor trage salve de tun în onoarea oaspeților

– cină si formalitățile de cazare la Hotel Transilvania, 4 stele

Ziua 4: 25 august 2018 – Gastronomia Transilvaniei

– ziua începe cu un tur al Cetății Alba Carolina, însoțiți de ghizi

– cu Transilvania Train, spre următoarea destinație: Mullbach-ul medieval sau Sebeșul de azi

– la Sebeş, eveniment special: biserica evanghelică își va deschide porțile, iar orga din 1893 va oferi un concert unic de muzică clasică

– o experiență gastronomică unică: turiştii vor găti și vor descoperi rețete de bucate transilvănene; masa de prânz cu preparatele gătite anterior

– după-amiaza, continuă călătoria cu trenul; timp de trei ore, în peisajele Mărginimii Sibiului și cu poveștile din vremurile când puternicele fortificații ale Sibiului țineau piept atacurilor turcilor

– seara, la Sibiu, cazare la hotelul 4 stele; pauză de relaxare, petrecere în ultima seară

Ziua 5: 26 august 2018 – Sibiu și Țara Făgărașului

– după micul dejun, plimbare pe străduțele și în piețele Sibiului

– ora 11.00, participare la un eveniment special –  Viori și violine – arii din mari opere ale muzicii clasice și refrenuri contemporane

– plecare către gară; trenul se îndreaptă către cetatea Făgărașului.

– la Făgăraş, ora 13.30, în interiorul cetății: masa de prânz

– ultima etapă a călătoriei: de la Făgăraș la Brașov

– în jurul orei 17.00: punctul final al călătoriei, Gara Brașov.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate