Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Câlnic s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce a sustras 70 de spalieri din via unei firme şi i-a dus în localitatea Laz, cu ajutorul unui vecin, ca să-i vândă.

Publicitate

Poliţiştii Postului de Poliţie Câlnic l-au identificat pe V.A. (41 de ani), din localitate, care este bănuit de comiterea unui furt de spalieri, dintr-o cultură de vie. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în perioada 2-9 martie, bărbatul a sustras 70 de spalieri, în valoare de 700 de lei, din via aparţinând unei societăţi comerciale şi i-a depozitat la locuinţa sa.

În 9 martie, i-a cerut unui vecin să transporte spalierii cu o autoutilitară, în localitatea Laz, comuna Săsciori, unde i-a comercializat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cu ocazia activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul, în proporţie de peste 90%.

Faţă de V.A., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

foto: arhivă