A furat copaci dintr-o pădure a bisericii. Bărbat din comuna Galda de Jos, cercetat penal pentru tăiere ilegală de arbori
Potrivit IPJ Alba, duminică, la ora 12.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Galda de Jos, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în perioada 24-26 ianuarie, I.P. (53 de ani), din comună, a tăiat și sustras 22 arbori de esență gorun și pin dintr-o pădure situată pe raza localității Poiana Galdei, parcela aflată în proprietatea Arhiepiscopiei Romano Catolice.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din Galda de Jos şi Noşlac au constatat trei infracţiuni la regimul silvic, respectiv tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, fiind întocmite dosare penale pe numele a patru persoane.
foto: arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)