Mai multe pachete de țigări și un bax de bere îl vor aduce pe un bărbat din Sebeș în fața magistraților. Motivul procesului este simplu, bărbatul în cauză a fost trimis în judecată pentru furt calificat. 

Publicitate

În data de 21 aprilie 2026, judecătorii din Sebeș au dat undă verde în dosarul deschis pe numele său. Deși faptele acestuia sunt relativ simple, magistrații au avut nevoie de o bună perioadă de timp pentru a-l trimite pe bărbat în judecată.

Potrivit motivării instanței, un furt s-a petrecut în noaptea de 18 spre 19 august 2024. Atunci a intrat într-un magazin  de unde a sustras 34 de pachete cu țigarete de diverse mărci și suma de 30 lei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Apoi, în data de 11 martie 2025, a intrat tot într-un magazin de unde a furat un bax de bere, 13 pachete cu țigarete de diverse mărci și suma de 95 lei.

După ce polițiștii au întocmit dosarul penal pentru furt, acesta a intrat sub supravegherea procurorilor. La mai bine de un an de la comiterea celei mai recente fapte, bărbatul a fost trimis în judecată pentru furt.

Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.