A furat o bicicletă după care a încercat sustragă și o mașină. Hoțul a fost prins de proprietarul autoturismului și reținut de polițiști
Joi, în jurul orelor 19:30, un cetăţean din Alba Iulia a sesizat, prin 112, faptul că a surprins o persoană necunoscută în timp ce încerca să-i sustragă autoturismul parcat în apropierea blocului în care locuieşte.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe R.F.T., de 22 de ani din comuna Adămuş, judeţul Mureş, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că, tânărul, folosindu-se de chei potrivite, a pătruns în autoturism, cu scopul de a-l sustrage şi a-l folosi în interes personal, însă nu a reuşit să-şi ducă planul la bun sfârşit întrucât a fost surprins de proprietarul maşinii.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că tânărul a sustras o bicicletă, în valoare de 1.500 de lei, din garajul unui bloc de pe B-dul 1Decembrie 1918 din Alba Iulia. Bicicleta a fost recuperată şi restituită proprietarului.
Faţă de R.F.T. a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat şi tentativă de furt calificat şi au luat faţă de acesta, măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)