Connect with us

Actualitate

A găsit o carte de identitate şi a scos banii titularului din bancă. Tânăr din Lupşa, cunoscut cu antecedente penale, arestat preventiv

Publicat

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Lupşa s-a ales cu dosar penal după ce a găsit o carte de identitate pierdută de un localnic din Ighiu şi a scos banii acestuia din bancă. Fiind cunoscut cu antecedente penale, acesta a fost arestat preventiv.

Sâmbătă, la ora 10.30, Politia Oraşului Abrud a întocmit acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de însuşirea bunului găsit, fals privind identitatea şi înşelăciune, faţă de N.O.C., de 25 de ani, din comuna Lupşa.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că în data de 16 decembrie, în jurul orei 13.30, bărbatul s-a prezentat la o bancă din Abrud unde, folosindu-se de o carte de identitate pierdută de un cetăţean din comuna Ighiu, a solicitat şi a obţinut, în mod ilegal, suma de 1.450 lei.

Faţă de suspect, cunoscut cu antecedente penale, a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru săvârșirea infracțiunilor de însuşirea bunului găsit, fals privind identitatea şi înşelăciune, fiind prezentat Parchetului Cîmpeni, cu propunere de sesizarea instanţei de judecată şi arestare preventivă.

Parchetul şi-a însuşit propunerea şi l-a prezentat Judecătoriei  Cîmpeni care a dispus faţă de N.O.C. arestarea preventivă, pentru o perioadă de 20 de zile.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mdaa

    luni, 23.12.2013 at 22:58

    Ar trebui cercetat si lucratorul de la banca pentru ca a dat banii fara a fi imputernicit pe acel cont a titularului care a pierdut cartea de identitate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement