Eveniment
A găsit un card bancar pe stradă și l-a folosit la cumpărături. Tânăr din Alba Iulia, cu antecedente penale, reținut de poliție
Un tânăr din Alba Iulia, care a găsit un card bancar pierdut pe stradă și a făcut 12 cumpărături cu acesta, a fost reținut de polițiști. Este cercetat pentru însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare, în mod fraudulos.
Polițiștii din Alba Iulia au identificat și reținut un tânăr de 20 de ani, care după ce ar fi găsit un card bancar, în loc să-l predea autorităților, ar fi efectuat mai multe plăți cu acesta, transmite IPJ Alba.
Potrivit sursei citate, în 6 octombrie 2021, acesta ar fi găsit cardul pe o stradă din cartierul Cetate al municipiului Alba Iulia,.
L-ar fi utilizat, la diverși comercianți, efectuând un număr de 12 plăți, cu valori mai mici de 100 de lei.
Prejudiciul total cauzat este în valoare de 800 de lei.
Tânărul era cercetat, sub control judiciar, pentru alte fapte penale, în principal furturi, săvârșite în lunile august și septembrie ale anului 2021.
Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News