Eveniment
A început campania electorală: „”Iarnă – vară, ploaie – soare, un gospodar este pregătit oricând pentru orice”
În Alba Iulia a început campania electorală. Decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor a ascuţit limbile politicienilor din Alba, care au început, miercuri, să-şi scoată pe tapet discursurile electorale. În timp ce primarul Mircea Hava iese în faţa albaiulienilor pozând în democrat-liberalul convins că şi-a făcut treaba bine şi că faptele sale la conducerea Primăriei municipiului îl vor recomanda la următoarele alegeri, liberalul Florin Roman punctează public distrugerile care au avut loc în Alba Iulia, în mandatul PDL-ist.
Vă prezentăm mai jos, integral comunicatele făcute publice, miercuri, de primarul Mircea Hava şi liberalul Florin Roman:
Mircea Hava: „Iarnă – vară, ploaie – soare, un gospodar este prăgatit oricând pentru orice”
„Atunci când ştii că ţi-ai făcut treaba bine, uneori chiar foarte bine, ştii, de asemenea, că, indiferent de momentul în care se trage linie, cine trebuie să aprecieze va aprecia. Iar asta nu poate decât să îţi sporească încrederea în tine şi în cei pentru care lupţi şi pe care-i reprezinţi. Iunie, noiembrie, sunt doar nişte termene. Faptele sunt cele care te recomandă sau te descalifică, iar acestea se fac în fiecare zi, nu o dată la 4 ani. Iarnă – vară, ploaie – soare, un gospodar este pregătit oricând pentru orice.
Cu siguranţă vor exista destui politicieni care să interpreteze după bunul plac decizia luată de Curtea Constituţională. Pe tot parcursul ultimului mandat au încercat mulţi să ofere o imagine deformată despre ceea ce se întamplă în Alba Iulia. Deci încă 6 luni de poveşti şi încercări de a acapara puterea prin orice metode nu vor surprinde pe nimeni. Este regretabil însă că politicieni care-şi vor încerca norocul la prima mână, în alegerile locale, nu vor învăţa nimic din eşecul lor şi se vor recicla pentru alegerile parlamentare. Vom avea din nou în scenă tipul politicianului care candidează pentru orice şi oricând”.
Florin Roman: „Sufletul Cetăţii, parcul şi verdeaţa, au căzut sub lamele de buldozer ale lui Hava”
„Singura victorie din 2011 a cuplului Hava-PDL, singura bătălie în care şi-au pus toată truda şi imaginaţia a fost: distrugerea Parcului Custozza şi a vegetaţiei din Cetate şi înlocuirea lor cu betoane şi pavele de la prietenii politici şi de portofel. Nu greşiţi: este o victorie a lor împotriva dumneavoastră, dragi albaiulieni. Singura luptă pe care cuplul Hava-PDL a dus-o în mod real în 2011 a fost cu dumneavoastră şi cu verdele din Cetate. Aţi fost, aţi văzut cât de cheală arată Cetatea – în ciuda modernizărilor de acolo. O mare de beton fără suflet. De ce? Pentru că sufletul Cetăţii, parcul şi verdeaţa, au căzut sub lamele de buldozer ale lui Hava. Cetatea e acum pustie.
Cerem de aceea de urgenţă, aşa cum am făcut-o mereu constructiv, ca Primăria să aloce fonduri şi să înceapă reînverzirea Cetăţii. Cerem ca proiectele arhitecturale şi peisagistice să fie modificate pentru a fi plantaţi copaci, pentru reda un suflu Cetăţii. Cerem ca minciuni de tipul <în şanţurile Cetăţii a fost plantat un parc nou> să dispară şi primarul să îşi ceară public scuze pentru asemenea minciuni şi sfidări ale albaiulienilor!
Cerem de asemenea ca preţurile la care vor fi achiziţionaţi arborii să fie cele de piaţă, competitive, nu aşa cum s-a făcut cu puieţii de tei cumpăraţi la preţuri exorbitante, de 3 ori (!!!) mai mari, tei care au fost apoi plantaţi în oraş în noiembrie 2011. Nu vrem să se repete situaţia când nişte sensuri giratorii de câţiva metri pătraţi din Alba Iulia, plantate de domnul (cinstit. Sic!) Hava, au costat cât o vilă de lux – aproximativ 60.000 Euro bucata!!!
Cum conduce Mircea Hava Alba Iulia, în afară de a rade parcuri istorice?
Pentru că e şi un moment de bilanţ, iată câteva din ideile constructive propuse de mine şi de colegii din PNL în 2011 care apoi au fost preluate de primarul Hava. Iată câteva extrase din presa locală din 2011.
Parcul Custozza şi vegetaţia din Alba Iulia
– Martie 2011 – Mircea Hava dă voie să se radă de pe faţa pământului vegetaţia din Parcul Custozza. Florin Roman şi mii de albaiulieni protestează organizând manifestaţii publice cerând să se oprească distrugerea spaţiului verde din Cetate şi din oraş.
– Iulie 2011 – Florin Roman arată termometrul cu peste 50 de grade în Cetate şi că Cetatea fără vegetaţie a devenit un veritabil cuptor.
– Noiembrie 2011 (după 8 luni) – Mircea Hava dă ordin să se planteze câteva zeci de puieţi de tei în oraş.
Propunerea ca vestigiile romane din Cetate să fie valorificate
– 29 septembrie 2011 – Florin Roman în Consiliul Local: <Eu consider că în urma discuţiilor pe care le-am avut cu mai mulţi specialişti…o altă variantă pe care dumneavoastră aţi putea să o luaţi în calcul este că acest patrimoniu, această mică Romă, care la ora actuală se descoperă să nu fie îngropată ci să fie valorificată>.
– 21 ianuarie 2012 (după 4 luni) – <Primarul Mircea Hava este hotărât: Clădirea comandamentului Legiunii a XIII-a Gemina va deveni obiectiv turistic>
Canalizarea din cartierul Meridian
– 10 august 2011 – <Oamenii s-au strâns în centrul complexului de locuinţe (Meridian) pentru a dezbate din nou problema canalizării în zonă, împreună cu reprezentantul unui partid din opoziţie, respectiv liberalul Florin Roman … liberalul Florin Roman le-a spus oamenilor că problema lor va fi adusă din nou în atenţia consiliului local municipal Alba Iulia>.
28 septembrie 2011 (după o lună jumătate) – Hava: <M-am săturat de această poveste şi vreau să rezolvăm problemele cât mai repede>, a spus primarul Mircea Hava.
Alte proiecte unde Mircea Hava ne-a urmat sfaturile. Dacă nu mai are idei, să plece.
– Proiectul Capitală Culturală Europeană început de noi în septembrie 2011. După două luni Mircea Hava anunţa că <susţine> proiectul. După încă două luni (ianuarie 2012) putem spune că de fapt încă nu face nimic.
– Fără cheltuieli publice la Zilele Oraşului – după cererea făcută de mine şi PNL în aprilie 2010, manifestaţiile nu au mai scos bani din bugetul oraşului, ci doar din sponsorizări.
– Suspendarea taxei auto – Aici Hava nu are nici un merit, ci oamenii care au ieşit în stradă şi la o săptămână după ce noi am cerut eliminarea ei, prietenii din PDL ai lui Hava au amânat-o până la anul”.
„Atunci când ştii că ţi-ai făcut treaba bine, uneori chiar foarte bine, ştii , de asemenea, că, indiferent de momentul în care se trage linie, cine trebuie să aprecieze va aprecia. Iar asta nu poate decât să îţi sporească încrederea în tine şi în cei pentru care lupţi şi pe care-i reprezinţi. Iunie, noiembrie, sunt doar nişte termene. Faptele sunt cele care te recomandă sau te descalifică iar acestea se fac în fiecare zi, nu o dată la 4 ani. Iarnă – vară, ploaie – soare, un gospodar este pregătit oricând pentru orice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pentru Florin Roman :)
miercuri, 25.01.2012 at 23:41
Domnule Florin Roman, se vede ca ne apropiem tot mai mult de campania electorala 🙂 sunteti tot mai agitat… atat pe facebook cat si in aceste articole! Cred ca ideea ca veti pierde alegerile la Alba Iulia va inspaimanta si va aduce in pragul disperarii! Profitati de momentul in care PDL trece prin niste momente mai dificile, ca sa il atacati pe domnul Hava, crezand ca daca Basescu pica (in visele dvs) si Hava va pica! (ce gandire imatura)! Cred insa ca albaiulienii nu vor lua in seama incercarile disperate ale dvs de a strica imaginea unui om capabil, deoarece vorbele dvs sunt lipsite de valoare… faptele domnului Hava vorbesc si dovedesc faptul ca merita un nou mandat! Observ in cele spuse de dumneavostra ca tot frustrat ati ramas din cauza faptului ca incercarile disperate de a opri lucrarile din parcul Custozza au esuat! Daca tot va mandriti cu faptul ca sunteti o sursa de inspiratie pentru primarul orasului, va sugerez sa va inscrieti in PDL si poate veti primi o functie de consilier personal al domnului Hava! Altfel, tot in opozitie veti ramane, si poate va veti imbolnavi de la atata agitatie! 🙂 In incheiere, va sugerez sa va intoarceti in clasele primare (sau puteti merge si dvs la meditatii cu elevii pe care ii sponsorizati) pentru a va completa cunostintele legate de gramatica limbii romane! [pe facebook se vede ca nu v-a prea placut scoala! Degeaba spuneti de Basescu ca e incult! :)] Toate cele bune!