Connect with us
Advertisement

Actualitate

A încercat să scape de poliţişti, dar a ajuns cu maşina în gard. Tânăr prins la volan fără permis, în Ocna Mureş

masina politie

Publicat

Un tânăr din Turda a provocat accident rutier, încercând să scape de poliţiştii care încercau să-l oprească în trafic, la Ocna Mureş. A ajuns cu maşina într-un gard şi apoi a fost prins de oamenii legii. Aceştia au constatat că tânărul nu avea permis.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, în jurul orei 19.00, în timp ce acţionau pe strada Poet Andrei Mureşanu din Ocna – Mureş, poliţiştii rutieri au făcut semnal pentru oprire şoferului unui autoturism.

Conducătorul auto nu a respectat semnalul poliţiştilor şi şi-a continuat drumul însă, în scurt timp a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un gard.

Acesta a încercat să-şi asigure scăparea, dar a fost identificat de poliţişti care, în urma verificărilor efectuate, au constatat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Faţă de tânărul, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere fără permis.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement