Connect with us
Publicitate

Actualitate

A lovit o maşină parcată în Cetatea de Baltă şi a fugit de la locul accidentului. Şofer de 56 de ani, cercetat de poliţişti, după ce a condus băut

Publicat

Un bărbat din Cetatea de Baltă este cercetat pentru fugă de la locul accidentului pe care l-a provocat sub influenţa alcoolului după ce a lovit cu maşina un autoturism parcat şi şi-a continuat drumul spre casă. A fost găsit de poliţişti, la domiciliul său din comună. Avea de  0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică, la ora 20.13, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că pe strada Tudor Vladimirescu din Cetatea de Baltă s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că D.I., de 56 de ani, din Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu o maşină staţionată în dreptul unui imobil.

Din accident nu au rezultat victime omeneşti, iar, după comiterea acestuia, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior la domiciliul său.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de D.I. sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate