Eveniment
A murit fostul selecţioner al echipei naţionale Under 17 la baschet, Emil Huiculescu, originar din Ocna Mureș. Avea 33 de ani
Originar din Ocna Mureş, fostul selecţioner al echipei naţionale Under 17 la baschet a României, Emil Huiculescu a murit, vineri, în urma unui accident vascular cerebral. Avea 33 de ani.
Emil Huiculescu a fost fondatorul și antrenorul Clubului de Baschet „Dinamic” Cluj-Napoca, selecționer al Naționalei Under 17 a României și antrenor la grupele de juniori ale echipei „U” Mobitelco Cluj.
Acesta a suferit un accident vascular cerebral, în urmă cu două săptămâni şi a intrat în comă. Cu toate că operația pe creier a decurs bine, Emil Huiculescu nu și-a revenit, decesul survenind vineri.
„Emi” era foarte apreciat și de către lumea baschetului, dar și de baschetbaliștii în devenire, pe care-i antrena cu drag. Emil era cunoscut de către toți ca un excelent pedagog, cunoscând copiii și comportamentul lor. Născut în Ocna Mureș, Emil Huiculescu s-a afirmat ca antrenor în Cluj-Napoca, fiind un adevărat motiv de mândrie pentru ambele orașe.
Deși foarte tânăr, acesta avea deja 10 ani de antrenorat, încununați cu multe performanțe și cu atașamentul tinerilor pe care-i antrena.
„ Îi datorez lui Emi faptul că am crescut armonios, că am un stil de viață pe cât posibil sănătos, că știu ce înseamnă sportul, performanța. Am învățat de la el că niciodată nu trebuie să cedezi, să te dai bătut. Până când nu se aude ultimul fluier, nu pui armele jos, lucru valabil și în viață. E o zi foarte tristă pentru mine… Regret faptul că n-am avut ocazia să îi mulțumesc pentru amprenta pusă asupra vieții mele prin tot ceea ce m-a învățat.” – Hori Marian, fost elev.
Dumnezeu să-l odihnească!
Serafim ARMANCA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Elena
vineri, 04.11.2011 at 23:43
Dumnezeu sa il odihneasca!