A murit un EROU al județului Alba. Emil Drăgan, în vârstă de 100 de ani, a fost veteran de război și deținut politic

Veteranul de război și deținutul politic, colonelul în rezervă Emil Drăgan, din Galda de Jos, a decedat vineri spre sâmbătă noaptea. 

Intelectual fin, cu studii economice, pedagogice și militare, a ajuns pe frontul de apus, în timpul ultimei bătălii de eliberare a Transilvaniei.

În Ungaria a fost luat prizonier de către nemți, unde a suferit de foame cruntă, fiind nevoit să mănânce usturoi salbatic și iarbă. Timp de șase luni a fost închis și în lagărele din Kaisersteibruck și Oranienburg.

Întors acasă, după ce a revenit la greutatea normală (slăbise 50 de kg), și-a continuat studiile și brusc a intrat într-un alt război, cel cu regimul comunist.

Era copil de chiaburi, fapt ce i-a adus cinci ani de detenție politică la Constanța și multe alte suferințe.

Nu s-a căsătorit niciodată de teama comuniștilor ca aceștia să nu le facă rău celor dragi.

Ultimii ani din viață i-a petrecut la Galda de Jos, fiind în grija exemplară a familiei Ghiura, acolo unde a fost vizitat în ultimii ani de elevii militari și reprezentanți ai Armatei Române.

În urmă cu cinci luni, de ziua lui, a avut parte de o aniversare deosebită, Emil Drăgan împlinise atunci 100 de ani.

O viață în care a trăit toate nefericirile unui secol

Emil Drăgan, fiul morarului Aron Drăgan, s-a născut la 10 noiembrie 1920 în comuna Galda de Jos, din județul Alba.

La nici 23 de ani, se afla pe frontul de apus, în prima linie, a luptei pentru eliberarea Transilvaniei.

Era înregimentat ca ofițer de artilerie în cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”.

Când a fost luat pe front, România întorsese armele împotriva Germaniei, iar el era student în al doilea an la Academia de Studii Comerciale şi Industriale din Brașov.

Din cauză că erau fii de chiabur și nu au acceptat colaborarea cu sistemul, Emil Drăgan și fratele său, Liviu Drăgan, au fost arestați politic timp de 5 ani, în 1949, sub acuzația de „crimă de nedenunțare a uneltirii contra ordinii sociale”.

Un alt frate căzuse pe front, iar tatăl lor, Aron Drăgan, a fost închis și el de comuniști, timp de 12 luni, la vârsta de 70 de ani.

Emil Drăgan a fost închis la Constanța, Aiud și Gherla, o perioadă cumplită care l-a marcat profund.

”Să plângi și să nu-ți mai curgă lacrimile”

După ce a săpat timp de trei ani de zile la Canal, până ce în palmele lui se putea citi suferința, Emil Drăgan avea să vadă și ororile închisorii aiudene.

La vârsta de 33 de ani, în martie 1954, ieșea din închisoarea de la Gherla. Stigmatizat de statutul de pușcăriaș politic, Emil Drăgan s-a întors acasă cu gândul de a deveni profesor, însă regimul comunist i-a cerut să fie colaborator al securității.

A refuzat, iar acest lucru i-a adus o „pedeapsă” de 21 de ani, timp în care a fost acceptat să muncească doar la CAP-ul din satul natal.

Cu prilejul zilei sale de naștere, când a fost întrebat de ororile perioadei comuniste, Emil Drăgan a mărturisit, după 70 de ani, că închisoarea de la Aiud a fost un iad înfricoșător, unde oroarea a căpătat forme inimaginabile.

Acolo, spune Emil Drăgan, „oamenii au plâns până n-au mai avut lacrimi. Să plângi, domnule, și să nu-ți mai curgă lacrimile, că nu le mai aveai! Ochii erau seci!”

Toți cei care l-au cunoscut îi mulțumesc din suflet pentru lecțiile de viață oferite cu atâta drag.