Gheorghe Martin, unul dintre fondatorii afacerii ”Polaris”, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 72 de ani.

Gheorghe Martin este una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii afacerilor din Constanța, iar afacerile sale au sporit în mandatele fostului primar Radu Mazăre, extinzându-se în toată țara. 

Publicitate

Gheorghe Martin a fondat, alături de fratele său Dumitru Martin, afacerea ”Polaris”, un serviciu de salubrizare căruia Primăria Constanța i-a externalizat pentru prima dată serviciile în anul 1998.

Polaris M Holding asigură de câțiva ani colectarea gunoiului și deszăpezirea, și în Alba Iulia. A câștigat o licitație organizată de Primăria Alba Iulia în anul 2012 și a început să lucreze în oraș din 2013. 

În septembrie 2006, Gheorghe Martin a fost numit președintele interimar al Partidului Conservator filiala Constanța chiar de Dan Voiculescu, care declara presei locale că Martin este a treia figură cea mai cunoscută după Radu Mazăre și ÎPS Teodosie.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Sursă: www.info-sud-est.ro

Foto: Ziua de Constanța