Actualitate
A patra tranșă de vaccinuri antigripale a ajuns la Alba. 13.220 de doze, distribuite medicilor de familie și spitalelor
13.220 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite medicilor de familie și spitalelor din județ. Aceasta este a patra tranșă de vaccinuri antigripale trimise de Ministerul Sănătății, în sezonul 2018-2019. Prima tranșă a fost primită în luna septembrie (1.920 de doze), a doua tranșă în 12 octombrie (1.800 de doze), iar a treia în 16 octombrie (11.000 de doze).
Potrivit ultimelor raportări făcute de reprezentanții unităților sanitare și de către medicii de familie din județ, au fost administrate 9.466 de doze de vaccin antigripal.
Reamintim grupele de risc:
· Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane;
· Gravide;
· Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
· Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
· Toate persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani.
Persoanele din grupele de risc vor putea beneficia gratuit de vaccin antigripal. Până în prezent, în județul Alba, nu au existat cazuri de gripă.
La nivel de județ, în luna august, au fost solicitate, 35.484 de doze, în urma centralizărilor efectuate de medicii de familie și de reprezentanții unităților sanitare.
În cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului. Persoanele care prezintă infecții respiratorii trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.
Medicii informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale altor infecții virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală obișnuită, gripa este produsă de virusurile gripale și prezintă un risc crescut de complicații și chiar decese, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecțiuni medicale cronice, precum diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii cu vârste fragede și femei gravide.
Pentru a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomerațiilor, spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.
De asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News