Connect with us
Advertisement

Câmpeni

A provocat ACCIDENT, la volan fără permis și a declarat polițiștilor că a condus altcineva. Tânăr din Lupșa, REȚINUT

Publicat

Un tânăr din Lupșa care a încercat să-i inducă în eroare pe polițiști a fost reținut. Fără să aibă permis, a provocat un accident rutier și a declarat că altcineva a condus autovehiculul.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de ani, din comuna Lupșa, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

În 5 noiembrie 2020, în jurul orei 02.00,  în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Lupșa, a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar polițiștilor ajunși la fața locului le-a declarat că autoturismul îi aparține, dar nu el a condus și nu știe ce s-a întâmplat.

Ulterior, acesta a fost condus la sediul poliției unde și-a schimbat declarația și le-a indicat polițiștilor o persoană care ar fi condus autoturismul.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul ar fi mințit și că autoturismul a fost condus în realitate de el, în condițiile în care nu este posesorul unui permis de conducere.

Tânărul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement