Connect with us
Advertisement

Actualitate

A scăzut numărul locuințelor date în folosință în România. Care este motivul

chirii imobiliare

Publicat

A scăzut numărul locuinţelor date în folosinţă în România, în primul semestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Din datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), reiese că au fost mai puține cu aproape 500 de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.

Conform statisticii oficiale, până la finele lunii iunie 2023, au fost inaugurate 32.077 de locuinţe, iar pe medii de rezidenţă cele mai multe unităţi locative au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 62,8% din total.

Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în perioada analizată, a scăzut numărul celor realizate din fonduri private (-547 de locuinţe), în schimb a crescut numărul locuinţelor construite din fonduri publice (+ 53 de locuinţe).

Situația pe regiuni

Distribuţia în profil regional evidenţiază, de la an la an, o scădere a numărului de locuinţe finalizate în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-1.065 de locuinţe), Vest (-598), Bucureşti-Ilfov (-536) şi Centru (-314). Pe de altă parte, creşteri s-au înregistrat în: Sud-Est (+1.138 de locuinţe), Nord-Est (+669), Sud-Muntenia (+193) şi Sud-Vest Oltenia (+19).

Raportat la trimestrul II din 2022, în acest an, pe medii de rezidenţă, majoritatea locuinţelor au fost construite în mediul urban (64,1%).

Din punct de vedere investiţional, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private (cu 309 locuinţe), în schimb au scăzut cele din fonduri publice (-225 de locuinţe).

Din punct de vedere al distribuţiei în profil regional, în al doilea trimestru al anului în curs, s-a consemnat o creştere a numărului locuinţelor finalizate în regiunile de dezvoltare: Sud-Est (+787 de locuinţe), Bucureşti-Ilfov (+349) şi Sud-Muntenia (+152). În schimb, scăderi s-au înregistrat în: Vest (-529 de locuinţe), Nord-Vest (-325), Sud-Vest Oltenia (-171), Nord-Est (-127) şi Centru (-52).

Potrivit INS, locuinţele finalizate sunt cele ridicate în cursul perioadei de referinţă, ale căror elemente, inclusiv fundaţia, s-au construit pentru prima dată şi la care s-au finalizat toate lucrările prevăzute în documentaţia tehnică şi au fost recepţionate de beneficiar.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement