Doi bărbaţi, unul din Alba Iulia, iar celălalt din Almaşu Mare au fost sancţionaţi de poliţişti după ce au fost prinşi în timp ce transportau, cu autoutilitare, peste 5.000 kg de deșeuri neferoase, pentru care nu aveau documente de proveniență. Șoferii au fost amendaţi, iar marfa a fost confiscată.

Publicitate

Poliţiştii Postului de Politie Vinţu de Jos au oprit pentru control, vineri, în jurul orei 18.30, pe strada Horea din comuna Vinţu de Jos, o autoutilitară condusă de N.M., de 35 de ani, din Alba Iulia.

Şoferul autoutilitarei nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport pentru cele 1.700 de kg de deşeuri feroase transportate cu autoutilitară, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional, conform art. 1 din Legea nr.12/1990, iar întreaga cantitate de deşeuri a fost indisponibilizată, în vederea confiscării.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tot în cursul vineri, poliţiştii din Zlatna l-au identificat pe D.I., de 44 de ani, din Almaşu Mare, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3.380 kg fier vechi, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

Întreaga cantitate de fier vechi a fost confiscată iar conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea 12/1990.