Actualitate
A treia ediţie a campaniei „E COol!” din Alba. Prezentare de costume din materiale reciclabile, la Alba Mall, în 3 aprilie

Campania are forma unei competiții între grupuri de maxim 10 persoane, formate din elevi de liceu, care vor trebui să realizeze costume din materiale reciclabile/reciclate. Ei trebuie să refolosească într-un mod inedit deșeuri din mediul înconjurător, transformându-le în îmbrăcăminte. Costumele astfel realizate vor fi prezentate în cadrul unei parade care va avea loc la Alba Mall, în data de 3 aprilie 2012. Prezentarea de modă va fi urmată de un spectacol susținut de Maximilian.
”Proiectul nostru vizează sensibilizarea elevilor și a cadrelor didactice față de mediul înconjurător, implicarea lor într-o activitate care presupune lucrul în echipă și stimularea creativității” a spus directorul Agenției Locale a Energiei Alba, Florin Andronescu.
Partenerii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Alba Mall, Cercul de Marketing al Universității ”1 Decebrie 1918” Alba Iulia și nu în ultimul rând Consiliul Județean al Elevilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News