masina politie rutiera alba Un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Blaj, care conducea sub influenţa alcoolului, a produs un accident rutier în oraş. A lovit o maşină în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu un autoturism. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 26 iunie, în jurul orei 05.30, poliţiştii din Blaj au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs de strada I.H. Rădulescu din municipiu.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Blaj, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu un autoturism, a acroşat un autoturism parcat, avariindu-l.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta era sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparat fiind de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.