Connect with us
Advertisement

Actualitate

A „zburat” cu 226 km/h, pe autostrada A1. Un tânăr din Cugir a rămas fără permis şi s-a ales cu amendă

la volan

Publicat

la volan1 Un tânăr din Cugir, aflat la volanul unui autoturism, a fost prins de radar, pe A1, cu viteza de 226 km/h. A rămas fără permis şi are de plătit o amendă consistentă.

Potrivit IGPR, miercuri, 8 martie, la ora 8.45, polițiștii au depistat un bărbat, din Cugir, de 28 de ani, care conducea un autoturism, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva (Autostrada Deva-Sibiu, tronsonul Veştem Sibiu – Şoimuş, Hunedoara – n.r.), la km. 294, cu viteza de 226 km/h.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.450 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

În ultimele 10 zile, 23 de conducători auto care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie pe autostrăzi au rămas fără permisul de conducere. Doi dintre șoferi au fost depistați în timp ce conduceau cu 226 km/h, potrivit IGPR.

În perioada 27 februarie – 8 martie 2017, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au acţionat pe autostrăzi cu o autospecială neinscripţionată, dotată cu aparat radar, pentru siguranţa traficului rutier.

În urma acţiunilor, poliţiştii au aplicat 173 de sancţiuni contravenţionale.

În 4 martie, la ora 10.04, poliţiştii au depistat un bărbat, de 44 de ani, din Cluj-Napoca, ce rula cu viteza de 226 km/h, pe Autostrada A1. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 1.450 de lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

În aceeaşi zi, o oră mai târziu, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat un alt bărbat, de 33 de ani, din Drobeta Turnu Severin, conducând, pe Autostrada A2, cu viteza de 211 km/h.

La data de 5 martie, ora 12.51, un bucureştean, de 39 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu 204 km/h, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.

În 7 martie, un alt bărbat, de 31 de ani, care conducea cu 206 km/h, pe Autostrada A1, dinspre Sebeș spre Sibiu, a fost depistat de polițiști.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adi

    miercuri, 08.03.2017 at 19:45

    Si mai zicem ca nu avem autostrazi bune si ne plangem de calitatea lucrarilor…
    Uite ca merge si cu 200+++ fara bai 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement