Connect with us
Publicitate

Educație

Absolvenții de liceu își vor putea mări nota la cel puțin una dintre probele de Bacalaureat. Care este varianta propusă

sala clasa liceu examen

Publicat

Absolvenții de liceu își vor putea mări nota la cel puțin una dintre probele de Bacalaureat. Un proiect în acest sens a fost depus la Parlament. Acesta modifică Legea învățământului preuniversitar.

Opțiunea pentru majorarea notei o vor avea absolvenții de liceu care aleg, la cerere, să participe la o nouă sesiune de examen. După reexaminarea pentru mărirea notei, aceasta se modifică doar dacă este mai mare față de cea inițială.

Inițiatorii proiectului susțin că „Bacalaureatul poate fi susținut o singură dată de absolvenții studiilor liceale, odată ce aceştia l-au promovat. Astfel, parcursul lor profesional este determinat, de multe ori, de cele trei zile de probe din timpul examenului,

fiindu-le a priori blocat accesul în anumite instituții de învățământ superior”, potrivit edupedu.ro

Mărire de notă la Bacalaureat. Ce prevede proiectul

La articolul 103 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se introduc următoarele trei alineate:

„(12) Absolvenții studiilor liceale care au promovat examenul national de bacalaureat și doresc să-şi mărească nota obținută la cel puțin una dintre probe se pot prezenta, la cerere, la a doua examinare în cadrul unei sesiuni de bacalaureat viitoare.

(13) Rezultatul reexaminării prevăzute la alin. (12) nu poate conduce la scăderea notei obținute anterior. În urma reexaminării pentru mărirea notei, rezultatul se modifică doar dacă nota obţinută este mai mare decât cea anterioară.

Vezi BACALAUREAT 2024: Modele de subiecte pentru elevii de clasa a XII-a, publicate de minister. Variante pentru pregătirea la examen

(14) În situația în care rezultatul reexaminării conduce la creșterea notei obținute anterior, absolventului i se eliberează o diplomă de bacalaureat cu nota obținută în cadrul reexaminării”, conform proiectului.

Condiții pentru promovarea examenului de bacalaureat

În prezent, pentru a promova Bacalaureatul, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții

  • să aibă susținute/ echivalate/recunoscute toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale
  • să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea
  • să obţină media generală 6 (cel puţin) la probele scrise.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate