Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Absolvenții de liceu sau facultate pot încasa șomaj timp de șase luni. Cum se obține indemnizația

Publicat

indemnizatie de somajAbsolvenții instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, pot beneficia de o indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni, în urma înscrierii la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit legislaţiei în vigoare. Totuşi, aceste persoane au la dispoziţie o perioadă limitată pentru a cere ajutorul de şomaj.

În situaţia în care, în maximum 60 de zile de la absolvire, nu-şi găsesc un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de cel puţin 16 ani pot cere indemnizaţia de şomaj, aşa cum prevede Legea nr. 76/2002.

Practic, este vorba de toate persoanele care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii în cadrul unei instituţii de învăţământ, indiferent că aceasta este de stat sau particulară.

„În sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, prevede actul normativ.

Pentru a putea cere ajutorul de şomaj, absolvenţii trebuie să fie înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul şi să nu realizeze venituri. Totuşi, eligibili sunt cosideraţi şi absolvenţii care obţin venituri din activităţi autorizate, însă doar dacă acestea sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (în prezent, valoarea ISR este de 500 de lei).

Absolvenţii sunt nevoiţi să se înregistreze la agenţiile teritoriale sau la alţi furnizori de servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă, potrivit normelor Legii nr. 76/2002, în cadrul termenului de 60 de zile de la absolvire. Dacă se înscriu după expirarea termenului, aceste persoane nu mai pot solicita ajutorul de şomaj.

„Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj”, se precizează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

De asemenea, absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de cel puţin 16 ani, pot să ceară indemnizaţia de şomaj, însă doar dacă nu reuşesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale. În această situaţie, ajutorul de şomaj este acordat chiar de la data absolvirii.

Actele necesare şi cuantumul indemnizaţiei

Absolvenţii în vârstă de cel puţin 16 ani, care vor să se înregistreze la agenţiile teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, au nevoie de trei documente:

– actul de identitate (original şi copie);

– actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii (original şi copie);

– o adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Dacă în cele 60 de zile de la absolvire nu reuşesc să se angajeze, absolvenţii pot cere indemnizaţia de şomaj. Aceasta se acordă timp de jumătate de an şi este o sumă fixă lunară, reprezentând 50% din valoarea ISR, adică 250 de lei. Concret, absolvenţii primesc, în total, 1.500 de lei.

În plus, absolvenţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot să se bucure, în baza înregistrării la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională sau chiar „consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri”, potrivit Legii nr. 76/2002.

În altă ordine de idei, ajutorul de şomaj este acordat absolvenţilor o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Totuşi, dacă la data solicitării urmează o altă formă de învăţământ, aceştia nu pot să primească indemnizaţia.

sursa: avocatnet.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax