Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Absolvenţii de liceu vor să fie jurişti, contabili şi preoţi. Vezi ce facultăţi au ales tinerii care s-au înscris la UAB

Publicat

Majoritatea tinerilor care decid să urmeze cursurile unei facultăţi, se îndreaptă spre cele care la sfârşitul anilor de studiu pot să le asigure un loc de muncă. Se pare că piaţa este cea care de multe ori decide pentru aceştia, şi nu interesul sau pasiunea pentru o anumită carieră. Acest model de tânăr în căutarea „ bunăstării” îl găsim şi în lista înscrişilor la Universitatea  „1 Decembrie 1918 „din Alba Iulia. Profilele de Drept, Contabilitate sau Informatică sunt cele mai căutate de absolvenţii de liceu. Au apus vremurile în care tinerii ” boemi” se înghesuiau la facultăţile de filozofie, filologie sau istorie, dovadă fiind faptul că la facultatea de Istorie şi Filologie la toate cele 6 profile, numărul celor înscrişi nu depăşeşte ordinul zecilor.

Tot mai mulţi tineri care se înscriu la facultate încep să se gândească la ce vor face când vor ieşi de pe băncile şcolii, iar în acest sens, îşi îndreaptă atenţia spre meserii cât mai bănoase și cât mai sigure. La UAB, cel mai bine cotat profil este Dreptul, unde vor urma cursuri 62 de studenţi. Nici acesta nu pare a fi un număr foarte mare, dar comparativ cu cele 4 dosare depuse la Arheologie, lista viitorilor avocaţi, jurişti sau procurori este de-a dreptul impresionantă.

Nici la Contabilitate numărul de înscrişi nu este unul mic: 54 de viitori studenţi au ales acest profil. De asemenea, anul acesta, 47 de tineri vor urma cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă Pastorală.

Nu la fel de atrăgătoare se arată facultatea de Istorie şi Filologie, unde numărul celor înscrişi este de 79, la toate cele 6 secţii. Pentru Arheologie au fost depuse doar 4 dosare, iar, la Muzeologie, sunt cinci candidaţi, dintre care unul la taxă. Nici la filologie, lucrurile nu stau prea bine. Pentru Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Franceză şi-au manifestat interesul doar 9 candidaţi, semn că meseria de profesor nu mai este una care să tragă cu ochiul unul absolvent de liceu.

La profilul Electronică aplicată nu ne-a surprins neapărat numărul celor înscrişi, 36 mai exact, ci mai degrabă ultima medie de intrare. Pentru locurile la buget, ultima medie a fost de 6.06, respectiv 6.00, pentru locurile cu taxă.

Așadar, la o primă privire, ne putem da seama că piața muncii este cea care face diferența, de multe ori, în opțiunile celor care doresc să facă studii superioare. Avantajele de a găsi ușor un loc de muncă, sau de a avea un salariu mare, au trecut, pentru mulți, înaintea aprofundării unei pasiuni nerentabile, cu șanse reduse de succes într-un oraș mic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax