Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO Acțiune DIICOT: Percheziții în Alba Iulia pentru identificarea unor suspecți de furt din TIR-uri

Publicat

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au  destructurat cea mai importantă grupare infracţional organizată din zona Urziceni – Afumaţi, specializată în comiterea de  infracțiuni de furt cu consecințe deosebit de grave,  de bunuri transportate în autocamioane TIR, în timpul deplasării pe rutele de transport rutier.

Liderii  grupării au fost identificaţi ca fiind membrii familiei inculpatului Santer Porumbita (37 de ani), din comuna Afumaţi, jud. Ilfov, care au atras in mediul infracţional astfel creat şi alte persoane cu preocupări similare.

De asemenea, un membru important al grupării era inculpatul Dănuţ Ion, zis „Dan Jeg”, fost membru al Clanului Cămătarilor, aflat în prezent în stare de arest, în executarea unei pedepse dispuse anterior.

În cauză sunt efectuate 20 de percheziţii domiciliare în Ilfov, Alba, Bucureşti şi Hunedoara, la imobile aparţinând membrilor grupării.

Procurorii DIICOT vizează un număr15 învinuiţi care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte şi prin efracție, diverse mărfuri din autovehicule de transport marfă, aflate în mişcare, în timpul deplasării acestora pe drumuri naţionale, cu precădere pe raza judeţelor Vâlcea, Alba, Sibiu şi Hunedoara.

Este important de menţionat metoda inedită şi riscantă prin care membrii grupării săvârşeau faptele de sustragere şi care le asigura reuşita activităţii infracţionale. Astfel, autovehiculele TIR, aflate în mers, erau încadrate în trafic de alte autovehicule, aparţinând învinuiţilor, din care un prim autoturism circula în faţa TIR-ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul aflat imediat în spatele TIR-ului circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi.

Unul dintre învinuiţi, aflat în acest ultim autoturism,  asigurat în dispozitive special realizate, urca pe capotă şi acţiona prin tăierea sigiliilor și forțarea ușilor din spate ale TIR-ulor, sustrăgând bunurile transportate.

Mărfurile sustrase – aparate TV, ţigări, cafea sau alte bunuri uşor vandabile, erau preluate de alţi învinuiţi, aflaţi în autoturism şi încărcate într-o autoutilitară, fiind depozitate ulterior în două locaţii deţinute de către învinuiţi, după care erau comercializate în municipiul Bucureşti, în zona pieţei Obor.

În această modalitate, membrii grupării au cauzat un prejudiciu total de peste 300.000 de Euro.

La sediul  D.I.I.C.O.T. au fost conduse 20 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de „iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat” prev. de art. 7 al. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și „furt calificat cu consecințe deosebit de grave” prev. de art. 208  al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g, i și al.4  C.p.

Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR- Direcţia de Investigaţii Criminale.

Activităţile de suport au fost realizate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax