Actualitate
Acces gratuit al pacienților cu afecțiuni grave la toate medicamentele destinate unei indicații terapeutice
Guvernul a aprobat un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede accesul pacienților cu afecțiuni grave (oncologice, boli grave, hepatita C, cardiovasculare, scleroză multiplă) la toate medicamentele destinate unei indicații terapeutice în concordanță cu starea sănătății, și nu la un singur medicament cum era reglementat până acum, a anunțat marți Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Pentru pacienţi nu va exista nicio contribuţie personală, diferenţa dintre preţul de comercializare şi costul efectiv pe pacient se va datora de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă cu titlu de contribuţie trimestrială, susține Nelu Barbu.
Potrivit acestuia, la baza încheierii contractelor cost-volum-rezultat vor sta mecanisme distincte de tip progresiv, fie pacient – volume, fie cost efectiv pe pacient cu rezultat medical.
Mecanismul se aplică atât pentru situațiile în care există un singur medicament pe o indicație terapeutică, dar și pentru situațiile în care există două sau mai multe medicamente substituibile pe acceași indicație terapeutică.
Se asigură astfel predictibilitatea costurilor atât pentru bugetul Fondului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate, cât şi pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă.
Pentru contractele cost-volum rezulat, se stabilește un cost efectiv/pacient cu rezultat medical, fără TVA, ce se va suporta din bugetul Fondului de asigurări la același nivel pentru toate medicamentele substituibile pe aceeași indicație terapeutică, indiferent de prețul lor de comercializare.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News