Connect with us
Advertisement

Câmpeni

FOTO UPDATE: Accident cu două autovehicule, pe un drum din Apuseni. Trei persoane au fost rănite

Publicat

Accident pe un drum din Apuseni: Trei persoane au fost rănite. Au primit ajutor la fața locului. 

UPDATE: Precizările Poliției: Accidentul s-a petrecut miercuri, 24 aprilie, în jurul orei 16.30. O femeie de 59 de ani, din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, pe raza localității Mihoești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 55 de ani, din comuna Arieșeni.

În urma accidentului, cei doi conducători auto precum și două femei de 85 și 53 de ani, pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială

Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe raza localității Mihoiești.

Din informațiile primite ar fi vorba despre două autovehicule implicate. Trei participanți la trafic au fost răniți dar sunt conștienți și primesc îngrijiri.

Nu sunt persoane încarcerate, au mai precizat pompierii.

La fața locului au fost trimise două autospeciale ISU și o ambulanță SAJ.

UPDATE: Cele trei persoane au fost transferate la CPU Câmpeni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement