Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șase copii spulberați pe trecerea de pietoni, în Petroșani. Șoferul, beat și fără permis, a fugit de la locul faptei

Publicat

Accident cumplit în Petroșani, județul Hunedoara, miercuri noaptea. Șase copii care traversau strada pe trecerea pentru pietoni au fost loviți de un autoturism condus de un șofer băut, care a fugit de la locul faptei.

Șoferul a fost identificat la scurt timp de polițiști, după ce acesta părăsise locul accidentului. Acesta, un tânăr de 19 ani, nu avea permis de conducere și consumase alcool.

Unul dintre copii a intrat în stop cardiorespirator, alți patru au fost transportați la spital. Copiii aveau vârste cuprinse între 11 și 14 ani, potrivit România24.

Trei copii au fost transportați la Timișoara, iar trei au rămas internați la spitalul din Petroșani.

Pentru un copil de aproximativ 11 ani, paramedicii au început manevrele de resuscitare la fața locului. Un alt copil a fost transportat la spital de către familie.

UPDATE: Din nefericire, unul dintre copii a decedat joi, transmit autoritățile. Șoferul a fost reținut, iar cercetările extinse la ucidere din culpă.

Potrivit IPJ Hunedoara, miercuri, în jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un conducător auto a accidentat șase copii, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei.

La scurt timp, în urma declanșării activităților specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu poseda permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier.

Conducătorul auto a prezentat o concentrație la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la unitatea medicală di Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Trei copii au fost transportați cu ambulanța la UPU Petroșani, iar alți trei au fost duși la UPU Petroșani de către părinții acestora, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

”În cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Autorul accidentului de la Petroșani arestat preventiv

Autorul accidentului de la Petroşani, în care un copil de 11 ani şi-a pierdut viaţa, iar cinci au fost răniţi în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Potrivit poliţiştilor, suspectul, în vârstă de 19 ani, din Aninoasa, a urcat la volan fără să aibă permis de conducere şi după ce consumase băuturi alcoolice. După producerea accidentului, tânărul a fugit de la locul faptei, fiind prins şi reţinut, în scurt timp, de poliţişti.

Joi, unul dintre minori, în vârstă de 11 ani, a decedat la secţia de Terapie intensivă a spitalului din Petroşani. Alţi trei copii au fost transferaţi la un spital din Timişoara.

Ceilalţi doi răniţi au rămas internaţi la Petroşani şi au fost vizitaţi de prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, şi de primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Copiii sunt în stare bună şi vor fi externaţi în următoarele zile, a precizat prefectul Călin Marian.

Ulterior, prefectul şi primarul din Petroşani s-au dus la locul unde s-a petrecut accidentul şi au transmis condoleanţe tatălui băiatului decedat.

După decesul minorului, cercetările în dosarul penal deschis de poliţişti au fost extinse pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului unui eveniment rutier fără încuviinţarea poliţiştilor, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement