Blaj
FOTO: Doi copii de 9 și 6 ani, răniți într-un accident GRAV, produs aproape de Blaj. Unul dintre copii este inconștient
Doi copii de 9 și 6 ani, răniți într-un accident GRAV de circulație produs aproape de Blaj. Unul dintre copii este inconștient.
Reprezentanții ISU Alba au anunțat că Garda de intervenție Blaj intervine pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs pe raza localității Crăciunelu de Jos, DN14B.
Este vorba despre un accident rutier produs între 2 autoturisme.
Un bărbat de 43 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14 B, în direcția Crăciunelu de Jos – Blaj, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, în mașina căruia se aflau doi copii.
La fața locului au fost trimise două mașini de intervenție.
Reprezentanții IPJ Alba au transmis că traficul în zonă este blocat, iar cercetarea la fața locului în desfășurare.
UPDATE:
La ajungerea forțelor de intervenție au fost găsite 2 victime, neîncarcerate, rezultate din accident.
Ambele victime sunt copii, 9 ani respectiv 6 ani. Copilul de 6 ani, la momentul de față se afla în stare de inconștiență.
La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SAJ cu medic de la Substația Alba, iar o ambulanță de la Blaj, aflată în trafic, a oprit de asemenea la locul accidentului.
Totodată a fost alertat și elicopterul SMURD de la Mureș.
În jurul orei 16:35, traficul a fost reluat.
UPDATE ora 17.40:
Reprezentanții IPJ Alba au transmis că la data de 10 octombrie 2021, în jurul orei 14,50, un bărbat de 43 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14 B, în direcția Crăciunelu de Jos – Blaj, la kilometrul 19+177 de metri, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Florești, județul Cluj.
În urma accidentului, o femeie de 41 de ani și doi minori de 9 și 7 ani (informația inițială era că unul dintre copii are 6 ani), toți pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale și au fost transportași la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursă: ISU Alba
Foto: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News