UPDATE: Accident de circulaţie între Vinerea şi Şibot. Din cauza unei depăşiri neregulamentare, trei persoane au ajuns la spital
Primele cercetări au arătat că vinovat de producerea accidentului este şoferul unui autoturism cu numere de Braşov, care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, iar, la întoarcerea pe banda sa de mers, a acroşat un alt autoturism, înmatriculat în Alba, care circula regulamentar. Ambele maşini au fost proiectate într-un şanţ. Cele trei victime au fost transportate la spital, dar se pare că starea lor nu este gravă.
Circulaţia în zonă nu a fost blocată.
UPDATE: Vă prezentăm comunicatul IPJ Alba: "La data de 03.10.2011 ora 16.50, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că, pe D.J.704, între localităţile Vinerea şi Şibot, a avut loc un accident rutier. Echipa de cercetare deplasată la locul accidentului a constat că B.P.A., de 24 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat în efectuarea unei depăşiri a unui autoturism condus de F.M., de 39 de ani, din Cugir, pe care, datorită neatenţiei l-a acroşat, după care ambele autoturisme s-au răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului, cei doi conducători auto şi o femeie din Alba Iulia, pasageră în autoturismul condus de B.P.A., au suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportaţi la Spitalul orăşenesc Cugir unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Cercetările sunt continuate."
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (6)