cet 29 lucrari alba iulia 2015 Patru muncitori au căzut de pe acoperișul unei centrale termice din municipiul Alba Iulia, în timp ce efectuau lucrări pentru demolarea acesteia. Accidentul de muncă s-a petrecut luni, iar aceştia au scăpat cu leziuni uşoare, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, luni, la ora 15.43, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către reprezentantul unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că patru angajați ai societăţii, în timp ce efectuau lucrări pentru demolarea unei centrale termice de pe strada Livezii din Alba Iulia, au căzut de pe acoperișul acesteia.

 

DSCN7231 Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că patru angajaţi ai societăţii, cu vârste cuprinse între 25 şi 51 de ani, au căzut de la o înălţime de circa 6 metri, odată cu placa de beton pe care se aflau.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma accidentului, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportaţi la spital unde au primit îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

DSCN7228 UPDATE: Niciunul dintre muncitori nu a rămas internat la spital. Aceştia sunt angajaţi ai firmei Ben Oni Loghin SRL din Alba Iulia, care desfăşura lucrările de demolare a centralei. Cei patru efectuau lucrări de demontare a planşeului, iar în timpul operaţiunilor acesta a cedat.

 

Incidentul a avut loc la CET nr. 29 de pe strada Livezii. Reamintim că această locaţie este inclusă într-un proiect de transformare în creşă a cartierului Ampoi I. Această creşă a fost deschisă încă din toamna anului trecut, însă funcţionează în clădirea grădiniţei din cartier (nr. 14), până la finalizarea lucrărilor la noul sediu.

Publicitate

 

 

 

Mai jos puteţi vedea imagini cu centrala, în timpul lucrărilor de marţi, 13 ianuarie şi cu sediul grădiniţei.

foto: Daniel Bloss