Eveniment
ACCIDENT FEROVIAR la Sâncel: O mașină lovită de tren, după ce o șoferiță nu a respectat semnalizările rutiere

Un accident feroviar a avut loc luni dimineață, (4 decembrie) în jurul orei 07.00. Mai exact pe raza localitătății Sâncel, la trecerea de cale ferată o mașină a fost lovită de tren.
Din primele cercetări, conducătorul auto, o femeie, nu a respectat semnalizarea rutieră și s-a angajat în a trece calea ferată. Atunci a fost lovită de tren.
Potrivit IPJ Alba, trenul Regio 542, care circulă pe relația Blaj – Praid, a surprins și accidentat un autoturism al cărui conducătoare nu a respectat semnificația semnalizării rutiere și s-a angajat în traversarea cării ferate, la trecerea la nivel de pe raza localității Sâncel.
În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime.

Atât conducătoarea auto cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News