Connect with us
Advertisement

Aiud

FOTO TRAGEDIE la Aiud: O tânără de 19 ani a decedat într-un grav ACCIDENT. Un automobil a intrat într-un stâlp de electricitate

accident aiud

Publicat

Un cumplit accident rutier, produs duminică seara, în Aiud, a dus la decesul unei tinere de 19 ani. Teribiul incident s-a petrecut în jurul orei 18.20, pe strada Moților.

Potrivit reprezentanților IPJ Alba la volanul mașinii se afla un tânăr de 20 de ani. Acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și într-o curbă a pierdut controlul autovehiculului, a intrat pe contra sens și s-a izbit de un stâlp de electricitate. 

accident aiud

Primele informații de la fața locului, oferite de reprezentanții ISU Alba au fost despre două persoane încarcerate și rănite grav, între fiarele mașinii, care a intrat în stâlp.

Salvatorii din Aiud au intervenit la fața locului cu un modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță SMURD cu modul de terapie intensivă și o ambulanță a serviciului județean.

accident aiud

La scurt timp, accidentul se anunța a fi o adevărată tragedie: una dintre cele două victime nu avea puls, iar salvatorii de la ISU începuseră manevrele de resuscitare.

În jurul orei 19.30, reprezentanții poliției din Alba au comunicat că fata rănită grav în accident a decedat.

accident aiud

Tânărul care se afla la volanul mașinii, potrivit ultimelor informații se află internat la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, fiind rănit.

accident aiud

Tânăra decedată, Andreea avea 19 ani și era din localitatea Avrig, județul Sibiu.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 18.20, un tânăr de 25 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moților din municipiu, într-o curbă ușoară nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat in coliziune cu un stâlp.

În urma accidentului, o tânără de 19 de ani, pasageră pe locul din dreapta față a autoturismului, a decedat, iar conducătorul auto a suferit leziuni corporale grave.

Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre de sânge pentru a se stabili dacă a fost sau nu sub influența băuturilor alcoolice.

 

 

 

 

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement