Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în municipiul Alba Iulia. O persoană a fost rănită după ce un autoturism s-a izbit de un pom, în față la Alba Mall.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, ”în jurul orei 3.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier care a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu. Un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcția Ampoi – Centru, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un arbore de pe marginea carosabilului. În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni la membrele inferioare și superioare și a fost transportat la spital. Dată fiind starea sa de sănătate a tânărului, nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre de sânge, pentru a se stabili dacă a fost sau nu sub influența alcoolului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea permisul de conducere suspendat. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal, pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă”.

Publicitate

Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit în noaptea de joi spre vineri, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru acordare prim ajutor și descărcare la un accident rutier produs în față la Alba Mall.

În accident a fost implicat un autovehicul marca BMW.

Pesoana încarcerată a fost extrasă din mașină, în stare semi-conștientă și preluată de către echipajul SMURD TIM.

Aceasta a fost transportată la UPU Alba, deoarece a prezentat leziuni atât la membrele superioare cât și inferioare.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

foto: ISU Alba