Connect with us
Advertisement

Eveniment

UPDATE FOTO-VIDEO: ACCIDENT grav la Daia Română. O adolescentă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina. A intervenit elicopterul SMURD

Publicat

Un accident rutier s-a produs luni, în jurul orei 13:35, pe raza localității Daia Română. O adolescentă de 16 ani din Sebeș a rămas încarcerată, fiind în stare de inconștiență, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe drumul județean DJ 106K. 

Potrivit unor surse, adolescenta în vârstă de 16 ani din Sebeș ar fi luat autoturismul tatălui acesteia și ar fi plecat împreună cu o colegă în vârstă de 15 ani, tot din Sebeș. 

Citește și ACCIDENTUL de la Daia Română, provocat de o adolescentă de 16 ani din Sebeș, care a condus mașina tatălui. Fata este grav rănită

Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Sebeș au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și descarcerare la un accident rutier produs pe raza localității Daia Română.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor.

UPDATE 1, ora 13:40 – Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul accidentului.

În accident este implicat un autoturism, în care se aflau două persoane, din care o persoană încarcerată, inconștientă. Se execută manevrele de descarcerare și extragere a persoanei din autoturism.

UPDATE 2, ora 13:45 – Potrivit IPJ Alba, accidentul rutier s-a produs pe DJ 106K, pe raza localității Daia Română.

O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism sunt două persoane, una fiind dintre acestea fiind inconștientă.

UPDATE 3, ora 13:50 – Potrivit ISU Alba, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

UPDATE 4, ora 13:55 – Conform IPJ Alba, conducătoarea auto este încarcerată. Traficul rutier pe drumul județean este blocat.

Potrivit ISU Alba, persoana a fost extrasă din autoturism și predată echipajului SMURD prezent la locul accidentului.

Totodată a fost solicitat elicopterul SMURD de la Târgu Mureș pentru preluarea și transportul acesteia la spital.

Ce-a de-a doua persoană (conștientă, iesită din autoturism) rezultată din accident a fost preluată de către un echipaj medical SAJ în vederea acordării îngrijirilor medicale și transportul la spital.

UPDATE 5, ora 14:30 – Elicopterul SMURD a ajuns la locul accidentului, urmând ca acesta să preia persoana inconștientă și să o transporte la spital.

UPDATE 6, ora 15:10 – Potrivit IPJ Alba, conducătoarea auto are vârsta de 16 ani, iar pasagera are vârsta de 15 ani, ambele sunt din Sebeș.

La data de 20 februarie 2023, în jurul orei 13,30, pe DJ106K, pe raza localității Daia Română, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări a rezultat că o tânără de 16 ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere, pe direcția de mers Sebeș-Daia Română, la kilometrul 6+500 m, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma accidentului, tânăra de 16 ani a suferit leziuni corporale și a fost preluată de elicopterul SMURD, iar pasagera, de 15 ani, din Sebeș, a fost transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

foto: ISU Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement