Actualitate
ACCIDENT în Alba Iulia. Carambol cu trei maşini într-o intersecţie din Cetate. O şoferiţă a fost rănită
O tânără de 34 de ani din Alba Iulia a fost rănită şi trei maşini au fost avariate în urma unui accident produs miercuri într-o intersecţie din oraş, în cartierul Cetate. Evenimentul rutier s-a produs după ce un şofer de 25 de ani din Sebeş nu a dat prioritate.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, în jurul orei 14.35, la intersecţia străzilor Vânătorilor cu Ştefan cel Mare din Alba Iulia, H.D., de 25 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie în vârstă de 34 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, din comuna Ighiu, judeţul Alba.
În urma accidentului, şoferiţa celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia.
Toţi conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News