Actualitate
ACCIDENT în Alba Iulia. Două persoane rănite, după ce un șofer nu a păstrat distanța regulamentară
Două persoane au fost rănite marţi, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Revoluției 1989 din Alba Iulia. Un șofer în vârstă de 59 de ani din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul care intra în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, șoferul celui de-al doilea autoturism și un pasager au fost răniți ușor.
Potrivit IPJ Alba, la data de 3 mai, în jurul orei 14.13, pe B-dul Revoluţiei 1989 din municipiul Alba Iulia, S.R., de 59 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, ce era condus de un bărbat de 47 de ani, din Mediaş, judeţul Sibiu şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism şi un tânăr în vârstă de 22 de ani, pasager în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale uşoare.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News