Actualitate
Accident în comuna Cetatea de Baltă: Bărbat de 51 de ani, cercetat penal, după ce a căzut cu un moped pe care-l conducea fără permis

Poliţiştii din Blaj au fost sesizaţi despre accident, de 8 martie, la ora 20.31. Din primele cercetări efectuate de echipa deplasată la faţa locului a rezultat că O.I.D., de 51 de ani, din Tătârlaua, în timp ce se deplasa pe strada Principală din localitate, din cauza neatenţiei, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.
În urma accidentului, mopedistul a suferit leziuni la cap şi a fost transportat la spitalul din Blaj, unde a rămas internat.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News