accident dn1 Un tânăr de 26 de ani, din Blaj aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier pe strada Principală din Mănărade. Şoferul a intrat în coliziune cu un cap de pod, de unde a fost proiectat într-un stâlp de telefonie. După testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

Duminică, la ora 04.20, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Principală din Mănărade, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că B.F., de 26 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un capăt de pod de unde a fost proiectat într-un stâlp de telefonie.

Publicitate

În urma accidentului şoferul autoturismului a suferit leziuni corporale uşoare. În urma testării lui cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că era sub influenţa alcoolului, valoarea rezultată fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de B.F. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.