Eveniment
ACCIDENT la Alba Iulia. Două persoane rănite, după ce două mașini s-au lovit. Unul dintre șoferi conducea băut
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în noaptea de luni spre marți pe Calea Moților din Alba Iulia. Două mașini s-au lovit după ce unul dintre șoferi a pătruns cu mașina pe contrasens. Era băut.
Potrivit IPJ Alba, marți, în jurul orei 1.00, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, un bărbat de 46 de ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Șard – Alba Iulia, ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturism, condus de o tânără de 23 de ani, din Alba Iulia.
În urma accidentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.
Întrucât șoferul primului autoturism emana miros de halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate și mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News