Un tânăr s-a ales cu dosar penal în urma unui accident rutier petrecut joi dimineața la Alba Iulia. Acesta a ajuns cu mașina în gardul unei case. Se afla sub influența alcoolului, la volan.

Potrivit IPJ Alba, în 21 martie, în jurul orei 06.20, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit, pe Calea Moților din municipiu, la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Publicitate

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.