Accident la Arieșeni: doi tineri au intrat cu ATV-ul în șanțul de pe marginea drumului. O fată a fost rănită
O tânără a fost rănită într-un accident petrecut la Arieșeni, luni după-amiaza. Se afla pe un ATV ce a ieșit de pe carosabil și s-a lovit de rigola de pe marginea drumului.
Potrivit IPJ Alba, luni, 26 decembrie 2022, în jurul orei 16.00, polițiștii din Câmpeni au intervenit pe raza localității Arieșeni unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Diosig, județul Bihor, în timp ce conducea un ATV, pe DN 75, a pierdut controlul asupra acestuia, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu o rigolă de scurgere a apei pluviale.
În urma accidentului, o tânără de 23 de ani, pasageră pe ATV, a suferit leziuni corporale ușoare, fără să rămână internată în spital.
Conducătorul ATV –ului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu era sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)